1 2 3 »
Toţi cei ce îndrăznesc să desfiinţeze hotărârea marelui și Sfântului Sinod întrunit în Niceea în prezenţa evlaviosului şi de Dumnezeu preaiubitorului împărat Constantin, în privinţa sfintei sărbători a mântuitoarelor Paşti, să fie excomunicaţi şi lepădaţi din Biserică, dacă vor stărui a se împotrivi din poftă de ceartă celor bine hotărâte, şi acestea să fie zise pentru laici. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop ori presbiter ori diacon, va îndrăzni după hotărârea aceasta să se osebească spre zăpăcirea popoarelor şi spre tulburarea bisericilor şi să serbeze Paștile cu evreii, Sfântul Sinod a judecat ca acela să fie străin de Biserică de acum înainte, ca unul ce şi-a îngrămădit păcate nu numai sieşi, ci s-a făcut multora pricină de stricăciune şi de zăpăcire; şi nu numai pe aceştia îi cateriseşte din slujbă, ci şi pe cei ce vor îndrăzni să se împărtăşească cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea exterioară, de care i-a făcut părtaşi sfântul canon şi preoţia lui Dumnezeu.
Toţi cei ce intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu participă la rugăciune împreună cu poporul, sau se feresc de participare la Sfânta Euharistie potrivit oarecărei nerânduieli, aceştia să se lepede din Biserică, până când nu se vor mărturisi şi nu vor arăta roduri de pocăinţă, şi atunci rugându-se vor putea primi iertare; nu le este iertat însă să comunice cu cei excomunicaţi, nici umblând în case să se roage împreună cu cei ce nu se roagă împreună cu Biserica, nici să se primească în altă Biserică cei ce nu se adună împreună în altă Biserică. Iar de se va vădi că oarecare dintre episcopi, sau presbiteri, sau diaconi, sau oarecare din canon (catalogul clericilor) va comunica cu cei excomunicaţi, acesta încă să fie excomunicat ca unul ce tulbură canonul Bisericii.
Dacă vreun presbiter, ori diacon, ori, în genere, oricine dintre cei din preoţie, părăsindu-şi parohia sa, se va duce în alta, apoi desăvârşit mutându-se, va încerca să petreacă timp îndelungat în altă parohie, acela să nu mai liturghisească, mai ales dacă, episcopul său propriu chemându-l şi sfătuindu-l să se întoarcă în parohia sa, nu va asculta. Iar de va stărui în nerânduială, desăvârşit să se caterisească din slujbă, încât nicidecum să nu se mai reintegreze la locul său de serviciu. Iar dacă, caterisit fiind pentru această pricină, l-ar primi alt episcop, şi acela să primească epitimia de la sinodul obştesc, ca unul care desfiinţează legiuirile bisericeşti.
Dacă vreun episcop caterisit de sinod, ori presbiter, ori diacon caterisit de episcopul său propriu ar îndrăzni să săvârşească ceva din slujba preoţească potrivit celor obişnuite a le îndeplini mai înainte, ori ca episcop, ori ca diacon, acela să nu mai poată avea nădejde la alt sinod nici de reintegrare, nici de a se putea apăra. Iar cei ce comunică cu ei, toţi să se lepede de la Biserică, şi mai ales dacă, cunoscând ei hotărârea cea dată împotriva celor amintiţi mai sus, ar îndrăzni să comunice cu dânşii.
Dacă vreun presbiter ori diacon, defăimând pe episcopul său, s-a despărţit pe sine de Biserică şi a făcut adunare osebită şi a ridicat altar şi, chemându-l episcopul, nu s-ar supune, nici nu ar voi să i se plece, nici să-l asculte, fiind chemat întâia şi a doua oară, acela desăvârşit să se caterisească şi nicidecum să nu mai dobândească serviciul, nici să nu mai poată primi cinstea sa. Iar de ar stărui în a tulbura şi răzvrăti Biserica, acela prin stăpânirea externă să se pedepsească ca un tulburător.
Dacă cineva a fost excomunicat de episcopul său, acela să nu se primească mai înainte de alţii, dacă nu s-ar primi de însuşi episcopul său, sau ţinându-se sinod şi prezentându-se, s-ar apăra şi, convingând sinodul, ar primi altă sentinţă. Şi hotărârea aceasta are valoare pentru mireni şi presbiteri şi diaconi şi pentru toţi cei din canon
Nici unul dintre străini să nu se primească fără scrisori de pace.
Nici presbiterii rurali să nu dea scrisori canonice, decât numai către episcopii învecinaţi să trimită scrisori; horepiscopii neprihăniţi însă să dea scrisori de pace.
Episcopii din fiecare eparhie trebuie să recunoască pe episcopul proestos din capitala metropolă şi care deţine purtarea de grijă a toată eparhia, pentru că în capitala metropolă se întrunesc din toate părţile toţi cei ce au afaceri de aranjat. Pentru aceea s-a hotărât ca aceasta să aibă precădere în cinste, şi ceilalţi episcopi să nu facă nimic mai însemnat fără de dânsul, potrivit vechiului canon în vigoare al Părinţilor noştri, decât numai cele ce privesc fiecare parohie în parte şi ţinuturile de sub dânsa. Iar fiecare episcop să aibă stăpânire peste parohia sa şi s-o cârmuiască potrivit evlaviei cuvenite fiecăruia şi să aibă grijă de tot ţinutul supus cetăţii sale; aşa ca să şi hirotonească atât presbiteri, cât şi diaconi, şi să dispună toate cu judecată; dar mai mult nimic să nu se apuce să facă fără episcopul capitalei metropolei, nici acesta fără de socotinţa celorlalţi.
Sfântul Sinod a hotărât ca cei de pe sate, sau de la ţară, sau aşa-numiţii horepiscopi, de ar fi şi luat hirotonie de episcop, să-şi cunoască măsura drepturilor lor şi să cârmuiască bisericile supuse lor şi să se mulţumească cu îngrijirea şi administrarea acestora, să aşeze adică citeţi şi ipodiaconi şi exorcişti şi să se mulţumească cu înaintarea acestora; dar să nu îndrăznească a hirotoni nici presbiteri, nici diaconi fără episcopul din cetatea căreia este supus atât el, cât şi teritoriul lui. Iar de ar îndrăzni cineva să calce cele hotărâte, acela să se caterisească şi să se lipsească de cinstea ce o are. Şi horepiscopul să se facă de către episcopul cetăţii, căreia este pus.
1 2 3 »