Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!

1 2 3 »

Un monah antiohian, de neam cucernic, de la mănăstirea lui Casian, a mers la Sfintele Locuri pentru rugăciuni şi zăbovind el acolo a sfârşit cele ce avea de trebuinţă, dar nu ştia ce să fac... mai mult

Povestesc unii despre un bătrân, că vieţuia în Siria, lângă calea pustiului şi aceasta era lucrarea lui: în ce ceas venea vreun călugăr din pustie, cu bună nădejde îi făcea odihnă. Dec... mai mult

Un monah tebeu, avea darul slujbei de la Dumnezeu, ca pe fiecare să-l socotească cu cele ce-i trebuiesc. Şi s-a întâmplat odinioară într-un sat a da milostenie şi iată a venit o femeie la dâ... mai mult

Mers-au oarecând doi fraţi la un bătrân, iar obiceiul bătrânului era de nu mânca toată ziua. Dacă i-a văzut pe fraţi i-a părut bine şi a zis că şi postul are plată, iar cel ce mănânc... mai mult

Era careva din sfinţi vieţuind în Egipt, în loc pustiu. Era şi altul, mai departe de dânsul şi acela era preot maniheist. Şi odată mergând să viziteze pe cineva din neamul lui, a înserat u... mai mult

Un frate a mers la un sihastru şi plecând de la dânsul, i-a zis: „Iartă-mă, avvo, că te-am smintit de la rugăciunea ta!” Celălalt răspunzând, i-a zis: „Rugăciunea mea este să te odih... mai mult

Un sihastru oarecare şedea lângă Nicopole, făcând multe fapte bune. Deci s-a întâmplat de au venit câţiva fraţi din chinovie şi l-au nevoit mai înainte de vreme să mănânce. Apoi au zis ... mai mult

Povestit-a cineva din părinţi, că un oarecare filosof însemnat din Cetatea lui Dumnezeu, bărbat cucernic, a venit la un sihastru, şi-l ruga să-l primească şi călugăr să-l facă. Şi i-a zi... mai mult

Un bătrân oarecare avea un ucenic şi vrând a-l ţine cu sine, l-a făcut să aibă ascultare desăvârşită. Deci, i-a zis bătrânul: „Aprinzându-se cuptorul foarte, mergi de ia cartea din ca... mai mult

Un om, după ce a ieşit din lume, s-a dus într-o chinovie, având pe fiul său cu sine. Şi i-a zis egumenul: „Mi-e voia să nu vorbeşti cu fiul tău, ci să-ţi fie ca un străin”. Iar acela i... mai mult

1 2 3 »


->
Adaus